LA FATIA TI LU CONTADINU
LA FATIA TI LU CONTADINU
Quanta fatia faci lu contadinu,
cu po tiniri nu bicchieri ti vinu.
La vigna chiantata an terra,
lu contadinu è sempri in guerra.
Subbutu zzicca lu mesi ti li Santi,
a minari cuncimi ti nanti a nanti.
Cussi inzula sempri lu terrenu,
fina ca no cala l’acqua e lu sirenu.
Poi trasi lu mesi ti scinnaru,
zzicca a trasiri amaru amaru.
Poi si menti a fila e a cota,
e li spesi zziccunu natra vota.
Zzicca a tagghiari li salamienti,
n’hai quarche tunu ntra li tienti.
Povero contadino o coltivatore,
zzicca a sentiri quarche tulori.
Spiccia sobbra e zicca an terra,
natra vota si menti in guerra.
Poi zzicca lu tiempu ti pumpari,
e cussi si parla sempri ti paiari.
Tra primitiu,marvasia e livesi,
magari stamu sempri cu li spesi.
Li sordi li pigghi e li puerti fori,
stai sempri cu nu battitu ti cori.
Mo rria lu tiempu ti vinnimari,
tanti voti no sai l’ua a ci le dari.
Tantu cu na guerra ca ci stai,
è facili l’ua toci toci si ni vai.
Vai e la tagghi, amaru amaru,
rimani senza ua e senza tinaru.
Ognunu ti nui faci lu stessu,
la tagghia e la porta allu fuessu.
Tutti nui la purtamu a mpicari,
e no sai quali annu se le da paiari.
Lu contadinu stai cu la speranza,
o cu li tiluri intra alla panza.
La speranza a Santu Martinu,
cu lu faci divintari veru vinu.
E di certu puru veru vinu ti marvasia,
cunossia appustu ti mustu eti lissia.
Ci lu primatiu faci crati assai,
è facili cu ti mbriaca senza cu lu sai.
Ma ci essi tantu buenu lu vinu,
tanti auguri a Santu Martinu.
Quistu lu tici patri Induvinu,
allora auguri ad ogni contadinu.
ERRICO BELLO